Există numeroase semne şi simptome care ar putea indica faptul că o femeie este gravidă. Ele diferă de la femeie la femeie şi de la sarcină la sarcină. O femeie gravidă poate însă să nu manifeste niciun semn clasic de sarcină. În toate cazurile, atunci când femeia are o suspiciune sau pur şi simplu o presimţire, trebuie să efectueze un test de sarcină.
> lipsa menstrei (amenoree): este cel mai precoce şi cel mai fidel semn care ridică posibilitatea unei sarcini, dacă apare la o femeie tânără, fertilă, cu ciclu menstrual regulat. Este posibil totuşi ca femeia să aibă o sângerare uşoară sau să se păteze în jurul datei estimate pentru următoarea menstruaţie, chiar dacă este însărcinată. Această sângerare este dată de implantarea zigotului în mucoasa uterină (sângerare de nidare) şi coincide cu momentul în care trebuie să fie următorea menstruaţie (fixarea zigotului poate mima chiar o menstruaţie normală şi sângerarea poate dura câteva zile). Femeile cu ciclu menstrual neregulat pot constata alte semne de sarcină înaintea lipsei menstrei. Întârzierea anormală a menstruaţiei poate apărea şi în caz de stress psihoemoţional prelungit, tratamente medicamentoase, tulburări hormonale sau la întreruperea administrării anticoncepţionalelor.
> astenia: femeia gravidă poate resimţi o oboseală neobişnuită în primele săptămâni de sarcină. Această astenie sa datorează probabil nivelelor crescute de progesteron.
> starea de rău: între săptămânile 2 şi 8 de graviditate, femeile încep să aibă o stare generală proastă, cu indispoziţie, somnolenţă, greţuri şi vărsături (starea de rău matinal). Deşi sunt mai accentuate dimineaţa la trezire, simptomele pot apărea oricând pe parcursul zilei.
> modificări la nivelul sânilor: femeile pot constata creşterea în dimensiuni şi creşterea sensibilităţii sânilor, precum şi prezenţa unor furnicături în primele săptămâni de sarcină (mastodinie). Venele superficiale sunt mai bine vizibile (turgide), iar areolele capătă o culoare închisă.
> creşterea nevoii de micţionare: la 6-8 săptămâni de la concepţie, femeile pot observa o creştere a frecvenţei micţionării. Ele se trezesc noaptea pentru a merge la toaletă şi uneori „scapă” câteva picături atunci când tuşesc, râd sau strănută.
> modificări de dispoziţie: în primele faze ale sarcinii, gravidele trec uşor de la o stare la alta (într-un moment sunt vesele şi zâmbitoare, apoi devin depresive şi plâng). Schimbările bruşte de dispoziţie se datorează modificărilor hormonale din organismul femeii însărcinate.
> modificări ale apetitului şi obiceiurilor alimentare: o femeie însărcinată menifestă cele mai ciudate pofte, chiar dacă anterior sarcinii detesta respectivele feluri de mâncare.
marți, 28 iulie 2009
Semne şi simptome de sarcină
Citeste si alte articole din categoria:
obstetrica si ginecologie
Abonaţi-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteţi un comentariu